Sindromul tichiei de margaritar

... din Ziua.
Miruna MUNTEANU


"Elita" romaneasca pare sa traiasca intr-un univers paralel, tot mai departe de realitatea cetateanului de rand. Altfel nu pot sa-mi explic apetenta crescanda pentru fast, opulenta si ceremonii costisitoare, platite, desigur, din banul public. Pensionarii mor, la propriu, de foame, in schimb guvernantii investesc in defilari de 1 decembrie si spectacole omagiale pro-NATO, isi amenajeaza sedii somptuoase si isi cumpara limuzine de lux. O sa avem un Senat poleit cu aur si, daca o vrea Dumnezeu, si o Catedrala a Neamului. Exact ce ne lipsea!

BUCURESTI,DRAGOSTEA MEA (1)

Dupa lupte seculare care-au durat aproape 15 ani,iata ca Teoctist a obtinut tot ce si-a dorit,impuscand trei iepuri dintr-un foc prin primirea acordului statului 1)ca sa construiasca o “catedrala”care nu se poate construi de 125 de ani (fapt ce dovedeste cu prisosinta ca nimeni n-a avut nevoie de ea); 2)ca sa distruga pentru aceasta,cel mai monumental parc din Romania, cu care s-ar mandri orice tara din Europa;si-n sfarsit 3)ca sa demoleze unul dintre cele mai reusite monumente de arta moderna din Bucuresti,si din toata Romania[chiar daca-i facut de comunisti,fiindca tocmai asta se pare ca e cauza pentru care nimeni n-a avut curajul sa se ridice barbateste impotriva acestei ultime barbarii mai mult decat caracteristice bucurestenilor,care-au devenit celebri pentru usurinta cu care isi lasa distrus propriul …oras de catre oricine,oricand]

Se vântură în presa românească (si) opinia că ideea piramidei crestine închinată Mântuirii Neamului ar apartine lui Teoctist care a negociat astfel vizita papei Ioan Paul al II-lea în România…

Să-mi fie îngăduit să avansez o altă ipoteză - fără a nega murdarul târg propus de patriarhul numit de Ceausescu, "pedepsit" cu acelasi scaun de Iliescu si preluat de Constantinescu împreună cu întreg inventarul Securitătii, viu, dar mai ales mort - anume :

Publicitate pentru o falsã problemã

   Discuţiile contradictorii legate de catedrala patriarhalã au înegrit coloanele ziarelor. Surprinde totuşi perseverenţa unor funcţionari ai cultului creştin care în contratimp cu realitatea cotidianã vor sã obţinã indulgenţa istoriei prin înscrierea numelui pe pisania unor catedrale. Aceastã discuţie sterilã, mãrturie a unor vanitãţi extrareligioase, a determinat o autenticã exasperare.