ADEVARATII MARTIRI

    Domnilor, emisiunea din seara zilei de 26 aprilie 2001, la TVR1, m-a impresionat in mod deosebit; curajul dvs. de a-l interoga pe Amedeo Lazarescu, mare comandor al masoneriei romanesti dupa 1990, curajul de a aborda aceasta tema de colaborationism cu securitatea si toate celelalte puncte de vedere, inclusiv intrebarea domnului C.T Popescu cand Amedeo Lazerescu a spus daca ati verificat si dosarul sotului doamnei Mona Musca. Dar am ramas dezamagit ca nu ati stiut sa puneti intrebarile in continuare sa aflati concret ceva despre dosarul respectiv. A fost un moment de inspiratie a domnului C.T. Popescu. Domnia sa, nestiind cum sa fructifice acea inspiratie de moment.

Domnilor aceste intebari mi se par de bun simt intr-adevar pt. ca tinerii sa cunoasca adevarul despre tortionari, despre colaboratorii securitatii, despre turnatorii de ieri si de azi dar deocamdata mi se par niste susanele (scuzati-mi expresia) pana cand nu plecati de la un adevar: adica oamenilor trebuie sa aratati un model in care cineva nu s-a compromis in nici un fel indiferent cat a suferit fie chiar in inchisorile comuniste find considerati la vremea aceea tradatori de neam si tara, fiind condamnati lamoarte sau pe viata si totusi nu au pactizat cu diavolul de nici un fel.

Domnilor, iertati-ma ca eu va dau lectii, nu, de trei ori nu! Nu va dau lectii! Ci incercam impreuna sa spunem tinerilor, copiilor nostri ADEVARUL! Inclusiv si celor care autnci au tradat, au colaborat si au turnat la mai marii zilei din vremea aceea.

1. Trebuie sa spunem tuturor ca inchisorile romanesti comuniste, dupa 1941 pana in prezent, adica in 2001 sfarsit de aprilie, au creat fii ai luminii, adica fii de Dumnezeu, asemnea lui Hristos fara nici un fel de pretentii ii putem declara pe cei care au stiut sa sufere pana la sfarsit, fara sa-si tradeze crezul lor si slujind cu adevarat lui Dumnezeu avand pe El singurul Stapan si singurul Adevar!

2. Sa aratam tuturor: tineri, parinti si copii ca intr-adevar au existat si asemenea modele. Unele dintre ele dandu-si viata in inchisori si trecand direct la dreapta Tatalui Ceresc iar unii traiesc si acum printre noi, sunt adevarate modele vii de traire si desavarsire. Acest model de la care vrem sa pornim este Parintele IOAN IOVAN, actualmente ieromonah si duhovnic al manastirii Recea de langa Tg. Mures, fost duhovnic al manastirii Vladimiresti, caterisit in anul 1956 de actualul Sinod al BOR, la recomandarile urmatorilor ierarhi pe vremea aceea episcopi: ANTONIE PLAMADEALA - mitropolitul Ardealului, BARTOLOMEU ANANIA - episcop al Clujului si Feleacului, patriarhul TEOCTIST - episcop in perioada1954- 1956, Preasfintitul SEBASTIAN, Preasfintitul TEOFIL,profesor teolog IOASAF POPA, preasfintitul NICA ANTIM, preasfintitul IOSIF si preasfintiul FIRMILIAN si preasfintitul ANDREI, au dat diverse circulare si au vorbit impotriva Vladimirestiului, starnind o adevarat campanie sinodalilor de la vremea aceea impotriva lacasului Maicii Sfinte si al lui Hristos ("Aici sa fie ALtarul Meu, inchinat Maicii Mele" si "Cine e impotriva Vladimirestiului e impotriva Mea". In primul rand a spus-o Hristos si a poruncit in vedeniile din 1938 dar inainte cu o 100 ani o marturiseste insasi marele nostru poet Mihai Eminescu intr-o vedenie-poem scrisa de el ce se afla in Vol. XV-Opere, pag. 805...), sa aratam oamenilor ca parintele Ioan Iovan nu a facut nici un compromis niciodata, fiind un adevarat model de viata pentru noi toti. Traind si acum in acest moment marginalizat chiar daca in 3 ani de zile a ridicat o manastire inchinata lui Dumnezeu (nu si-a bagat banii la ciorap) si Maicii Domnului si ca o minune ciudata este cu Altarul spre apus nu spre rasarit, lucru care ar trebui sa va dea de gandit; o adevarata catedrala a mantuirii neamului romanesc. De aceea nu trebuie sa mai construim o alta catedrala in centrul Bucurestiului, exista cu adevarat una la Recea.

Va spun ca o taina, ca unirea dintre cele doua biserici ortodoxa si catolica, a fost deja facuta in suferinta, cei doi mari martiri ai neamului romanesc in viata: parintele Ioan iovan si cardinalul Todea, se impartaseau impreuna cu crestinii detinuti in puscarie (se afla printre ei Steinhard care a trecut de la religia iudaica la ortodoxie, cunoscandu-l pe parintele Ioan) din acelasi potir, inclusiv potirul suferintei.

3. Un alt model, dar de tradare este Bartolomeu Anania Valeriu care a ajuns lector intr-un club al reeducarii in inchisorile comuniste, ulterior ajungand sa lucreze si sa fie cu Ristea Priboi in serviciul DIE. Ristea Priboi si-a dat demisia, din functiile pe care le avea actualmente dar Bartolomeu Anania pastoreste si aucm eparhia Clujului si Feleacului dupa ce de nu stiu cate ori l-a tradat pe Dumnezeu, slujind anumitor institutii dintr-un stat ateu si fara Dumnezeu.

Domnilor trebuie sa incercam sa vorbim oamenilor prin exemple vii. Adevarul este Viu...

Incep sa va comunic cate ceva ca sa intelegeti un anumit fel de traire, in eventualitatea ca nu v-am suparat prea tare si ca v-am retinut din timpul dvs. pretios cu acordul domniilor voastre, voi continua sa va comunic din ceea ce cunosc eu, Niculae Tudor, inspirat de Dumnezeu si de anumite evenimente ce se petrec in jurul meu dar mai ales din cartile ce le-au scris cei dinaintea mea...

    "Dupa alte doua-trei luni, din nou am fost adunati, noi cei de la Zarca, într-o camera mare. Colonelul Craciun cu suita lui au luat loc la o masa pe scena. Toti au luat loc pe scaune, în afara de colonel, care a ramas în picioare. Întâi ne-a privit, parca analizându-ne pe fiecare în parte, apoi a zis:

- Domnilor, am venit la dumneavoastra cu un ziar, în care sunt o multime de articole foarte interesante. Dar unul e din cale afara de important. Cine dintre dumneavoastra vrea sa vina aici sa-l citeasca? S-a facut o liniste de mormânt. Toti detinutii cautau pe jos cu ochii, poate-poate vor gasi o crapatura unde sa se ascunda.

Comandantul Craciun din nou a început sa cerceteze din ochi masa de detinuti. Si-a fixat ochii asupra parintelui Ioan, duhovnicul mânastirii Vladimiresti din judetul Tecuci.

La rândul sau, ieromonahul îl privea pe colonel sever, nemiscat, drept în ochi. Parca nici nu clipea.

Parinte Ioane, hai dumneata si citeste!

Zâmbetul din coltul gurii comandantului, din ironic, deveni viclean si insistent. Dar parintele Ioan i-a raspuns demn, pe acelasi ton aspru si plin de sobrietate:

Domnule colonel comandant Craciun, eu nu citesc cartile si ziarele oferite de dumneavoastra. Legea careia eu ma supun îmi interzice sa citesc carti eretice. Pur si simplu, nu citesc!

Colonelul Craciun, vazând ca nu reuseste sa-l pacaleasca pe calugar ca sa se murdareasca cu cititul ziarului “Scânteia”, se prefacu ca ofteaza neputincios la încapatânarea lui si reînnoi invitatia catre ceilalti:

Daca parintele Ioan nu vrea sa citeasca, atunci sa vina un voluntar. Sa vedem, care vrea? Din nou, s-a asternut linistea în sala. Credeam ca aici se va termina totul. Dar, din multime s-a ridicat parintele Anania Valeriu (Bartolomeu) care a urcat la tribuna. A luat ziarul din mâna comandantului si a citit articolul cu pricina. În articol era vorba de presedintele Kennedy al Americii, care tocmai fusese asasinat la Dallas.

Ati vazut? E chiar atât de greu sa citesti un articol de ziar? Acum, mergeti înapoi la locurile voastre.

Am plecat cu totii. Parintele Anania Valeriu a ramas pe loc la tribuna. El a fost scos de la Zarca si mult mai târziu am aflat despre dânsul ca e lector la un “club” al reeducarii.”

PARINTELE ANANIA VALERIU BARTOLOMEU, DACA A TRADAT SI S-A PUS ÎN SLUJBA STAPÂNILOR ZILEI ÎN VREMEA ACEEA, FACÂND PE TORTIONARUL, TURNATORUL, ETC. A AJUNS EPISCOP AL CLUJULUI SI FELEACULUI. ACESTA ESTE ADEVARUL, DRAGILOR!

Nota speciala: Darâmarea Biserici Sf. Vineri s-a produs într-o zi de vineri, anul vi-l aduceti singuri aminte, a existat si aici un moment culminant: sfintirea buldozerului care intra sa darâme zidurile bisericii Sf. Vineri. Stiti cine a facut-o? A fost si filmarea zilei! Patriarhul Teoctist, a sfintit buldozerul care darâma biserica Sf. Vineri! Nu Ceausescu darâma Sf. Vineri, ci patriarhul îsi darâma propria biserica. Din aceasta cauza îl mustra acum constiinta si vrea sa construiasca Biserica neamului. Exista documente. AMIN †

    Pentru aceasta sectie au selectionat gardienii cei mai parsivi si fara mila. Orice asistenta medicala era exclusa. Daca te îmbonlaveai, unicul medicament ramânea rugaciunea si mila lui Dumnezeu.

Mâncarea era mai întâi adusa la capatul coridorului, si nu se distribuia pâna nu venea ofiterul politic care verifica continutul ei. Ciorba se strecura. Nu era permis sa existe nici o boaba de fasole, de arpacas sau vreo bucata de cartof. Zeama era absolut “chioara”.

De dimineata de la ora cinci si pâna seara la ora zece, erai obligat sa stai în picioare sau pe marginea patului. Orice tentativa de a sta pe pat, chiar daca erai bonlav, se pedepsea crunt.

Trebuia sa fii corect echipat. Cu toti nasturii încheiati la zeghe, indiferent daca era vara sau iarna. Iarna era normal sa ai zeghea încheiata cu nasturii, dar vara suportai un naduf chinuitor. La geam, oblon astupat, nu ca la celular, jaluzele. Uneori naduful era atât de mare încât simteai ca te sufoci. Uneori încercam sa mai stam pe lânga usa, unde se simtea un curent de aer ceva mai proaspat. Gardianul, vesnic pânditor, ne dibuia si apoi se zdropsea la noi: “Ce, tragi cu urechea ca sa auzi ce se vorbeste pe coridor?” Pe loc erai potcovit cu 14 zile de arest sever.

Era cu noi în camera un student, pe nume Ghencea. Acesta strângea surcele pe mai multe seri si le ardea o singura data, ca sa stim si noi cum arata flacara unui lemn ce arde. Atunci ne strângeam în jurul acelei mici sobe roase de rugina, si privind pâlpâirile flacarii ce murea, ne aminteam în tacere de vremurile de odinioara.

Dimineata la desteptare, doar ce începea talanga sa sune, ca gardianul era prezent la oblon, strigând la detinuti: “Ce, înca nu te-ai îmbracat?”, iar seara: “Ce? Înca nu te-ai culcat?”

Daca se întâmpla sa fii pedepsit cu arest sever în timpul verii, nu te punea sa executi pedeapsa atunci, pe loc, ci îti pastra referatul pâna venea iarna. Chiar alegeau perioada cea mai friguroasa, si atunci te puneau sa executi arestul sever. De regula, pâna atunci mai dadeai de câteva ori în napasta. Astfel se strângeau trei- patru referate pe care le executai în lant, unul dupa altul. Uneori, acestea totalizau 30 – 40 de zile la rând.

Când erai dus la celula de pedeapsa ti se facea un control sever, ca nu cumva camaradul de celula sa-ti împrumute si zeghea lui ca sa-ti tina de cald.

Înainte de a intra în celula de pedeapsa, gardianul turna doua – trei galeti cu apa pe pardoseala de ciment. Când închidea usa, cu batjocura în coltul gurii, îti zicea: “Daca vrei, poti sa stai jos, ba chiar sa te si culci!”

Trei zile rabdai de foame, iar a patra zi primeai jumatate ratia de puscarias. În fiecare zi, dimineata, primeam o cana cu apa calda, sarata. Dimineata asteptam cu multa nerabdare apa calda caci ne mai încalzea. Fiind si sarata, parca avea si o oarecare consistenta, anulând amarnicul chin al foamei”.

PRINCIPIUL "REEDUCARII”

Principiul "reeducarii” era acesta: dupa ce te-ai “reeducat” si spalat complet de ce erai mai înainte, trebuia sa-l schingiuiesti pe cel mai bun prieten pe care îl aveai si sa-l “reeduci”. Sa-l aduci la stadiul de îndobitocire la care erai tu.

Stoicescu era considerat “reeducat”. De acum avea misiunea sa ma “reeduce” pe mine.

Doar el avea dreptul sa ma scoata la W. C. Ma scotea ori de câte ori îi ceream. Acolo eram numai noi doi. L-am rugat sa-mi dea apa. Simteam o sete cumplita. Mi-a dat cu o cana.

- Nu, draga Stoicescule, nu cu cana, da-mi cu galeata. Mi-a dat galeata. Am bagat capul în galeata si am baut pâna m-am saturat.

În prima noapte de tortura ne-au pus sa ne batem între noi. Toti cinci am refuzat. Cu toate loviturile si cu toate îmboldirile, n-au reusit sa ne dezbine întru atâta încât sa ne batem între noi.

- Nu vreti, banditilor, sa va bateti si sa scoateti banditismul din voi? Lasa ca va batem noi!

"Daca Hristos ar fi trecut prin mâinile acestea, nu mai ajungea nici El pe cruce. N-ar fi înviat. N-ar fi fost crestinism, aceasta mare minciuna, si toata lumea ar fi trait în liniste!

Eu sunt Turcanu! Primul si ultimul! Nu s-a nascut un altul care sa-mi ia locul. Pe mine nu ma poate minti nimeni, asa cum va mint pe prostii ca voi.

Eu sunt adevarata evanghelie! Eu o scriu acum. Am pe ce o scrie: pe stârvurile voastre! Ce scriu eu este adevarat, nu basme de adormit copiii.

Un moldovean a înfiintat Miscarea Legionara si un alt moldovean o va distruge. Ma, prostule! Eu sunt acela care o va distruge!”

Eugen Turcanu

    Tortura a durat zi si noapte fara întrerupere, fara somn, fara odihna sau refacere cât de mica. Ne treceau de la o tortura la alta, imediat ce observau ca la una din ele erai epuizat si nu mai reactionai. Nu exista nici o scapare, nici o sustragere.

Torturile erau toate, una mai crâncena decât alta:

-trebuia sa stai pe ciment cu picioarele întinse si cu mâinile întinse spre vârful degetelor de la picioare. Mereu în aceeasi pozitie. Când se constata ca esti epuizat pentru aceasta tortura, urma alta:

-sa stai într-un picior si cu mâinile ridicate;

-sa stai plecat la 90 grade cu mâinile la vârful degetelor de la picioare;

-sa faci genoflexiuni cu mâinile ridicate în sus, pâna la epuizare;

-erai îmbracat cu multe zdrente si îti puneau în spate o ranita plina cu boarfe. Astfel trebuia sa te plimbi prin camera ore în sir. Te încalzeai atât de tare, încât ziceai ca porti un cuptor în spate.

Cei dezumanizati mai înainte erau pusi sa vegheze ca torturile sa se desfasoare “regulamentar”. Astfel îsi dovedeau atasamentul fata de regimul comunist si demonstrau ca au parasit toate conceptiile vechi.

A urmat o tortura nemaipomenita. Ne-au asezat pe sezut si au adus niste scânduri cu care ne loveau în cap, tot cu cantul cel ascutit al scândurei, milimentru cu milimetru, ca sa nu ramâna nici o celula nelovita. Capetele ni se umflau si se înegreau ca taciunele. Chiar si tortionarii s-au speriat la un moment dat.

CONCLUZII

    Trebuie redate multe alte marturii ca sa putem trage concluzii, dar deocamdata, eu ma opresc aici, si va rog sa redati asa cum este textul, integral, ca tinerii sa înteleaga cum s-a suferit în închisorile comuniste din România. Sa înteleaga de ce locul lor este în România si nu în alta parte, sa înteleaga de ce au trebuit sa sufere atâta martirii neamului românesc, murind în închisorile comuniste cu speranta ca cei ce se vor naste mai târziu vor întelege martirajul si rastignirea la care au fost supusi. Fiindca, domnilor cetateni ai României, pâna nu vom întelege acestea, de ce s-a suferit atât, de ce atâta chin, de ce atâta rabdare, de ce atâta întelegere pentru turnatori, tortionari, colaborationisti, si educatorii care erau în slujba unui stat ateu si fara Dumnezeu, abia atunci vom întelege ca, de fapt, în închisorile comuniste, au fost rastigniri adevarate, si au fost creati adevarati fii de Dumnezeu, fii ai Luminii, iar cei care au fost în slujba regimului comunist, care au pactizat cu statul ateu si fara Dumnezeu, fie ca au fost tortionari, fie colaborationisti, turnatori, educatori de orice fel, acestia nu sunt decât fii ai întunericului.

Au culpa toti. Fie ca turnau ca altii sa fie închisi, unii condamnau, considerând ca fac o fapta dreapta în numele unui stat ateu si fara Dumnezeu, unii reeducau, chipurile slujind statului comunist, cu atât mai mult tortionarii si tradatorii nu erau decât în pielea aceluiasi Iuda care l-a vândut pe Hristos acum 2000 ani.

Tradatori de neam si tara sunt întradevar toti care au slujit statului ateu si fara de Dumnezeu, fie ca au fost secretari de partid sau secretari UTC, fie ca au fost membri ai Marii Adunari Nationale, fie ca au fost patriarhi, episcopi, si preoti care au colaborat, indiferent cum, cu statul ateu si fara de Dumnezeu, cu atât mai mult ca erau slujitorii lui Dumnezeu, lor nu le era acceptata nici o forma de colaborationism, chiar daca viata le era în primejdie; fie cântaretii de curte, poeti, ziaristi de orice fel, acestia sunt cei mai periculosi, care au o viata duplicitara, si sustin ca au fost prigoniti dupa ce au slujit unui stat ateu si fara de Dumnezeu, culmea orgoliului si a trufiei, lacomiei, îmi permit sa dau acum un nume, este acest Adrian Paunescu, care a scris Cartea Cartilor, la pretul de 100 dolari, si îsi închipuie ca e Biblia dupa Paunescu. Astept pe patriarh si toti ceilalti episcopi sa citeasca Sfânta Liturghie dupa Biblia lui Paunescu! Treziti-va, români, treziti-va, oameni buni! Din aceasta cauza au fost torturati martirii, a colaborationismului, a laudelor aduse, a tortinalismului, a tradatorilor, dar mai ales a falsificatorilor de adevaruri! Uitati prea usor ca Paunescu si altii asemenea lui cânta osanale conducatorilor comunisti, partidului comunist, dupa aceea si-a facut Partidul Socialist, care împartaseste aceeasi idei, iar acum ne da lectii în ziua de Pasti, ne da lectii de rastignire; a rastignit si în vremea de atunci, când cânta osanale, dar acum îl rastigneste pe Hrristos, cântând mândria si orgoliul, trufia si lacomia, acestia fiind fiii lui Lucifer, ridicând acesti termeni la nivel de demnitate, jucându-se prea usor cu cuvântul, conditionându-l pe Dumnezeu în diferiti termeni, închipuindu-si ca si el este Dumnezeu, si toti cei asemenea lui, negociind parca cu Dumnezeu, chipurile ei ar detine adevarul, si nu Dumnezeu. Domnilor, despre adevar nu poate vorbi decât ADEVARUL si acesta este Hristos! Cine îsi închipuie ca face filosofia Adevarului si vorbeste despre Adevar, acela minciunos este. Minciuna ne alunga tinerii din tara, chipurile ca alearga dupa o viata mai buna, care este tot o minciuna, si minciunile conducatorilor politici si religiosi. Acestia din urma, dupa atâta colaborare cu statul ateu si fara Dumnezeu, îsi închipuie ca slujesc lui Hristos. Nu, domnilor, acestia sunt tradatorii! Hristos nu a facut nici un compromis. Preotii sau cei care pastoresc trebuie sa fie asemenea lui Hristos. Compromisul, de orice fel ar fi el, reprezinta tradarea. Si, sa nu stam cu multumirea în suflet ca oameni suntem, si suntem pacatosi! Nu, pacatosii sunt pacatosi si au nevoie de preot! Iar preotii trebuie sa fie curati, sa slujeasca cu adevarat în numele lui Hristos, caci mai devreme sau mai târziu ei vor fi numiti fii lui Dumnezeu.

Unii s-au jucat de-a comunistii, unii s-au jucat de-a tradatorii, altii s-au jucat de-a homosexualii, unii s-au jucat de-a tortionalii, unii s-au jucat de-a colaborationistii, unii s-au jucat de-a bancherii, si altii au jucat diferite alte jocuri, pe care nu le mai enumar aici. La unii ca acestia, Dumnezeu le-a dat sansa chiar sa ne fie presedinti, conducatori, prim ministri, ministri, diplomati, senatori, deputati, unii ca acestia nu au nici un drept într-o Românie întoarsa cu adevarat cu fata catre Dumnezeu, nu au nici un drept sa ne vorbeasca despre spiritualitate, si mai ales sa ne vorbeasca despre Dumnezeul Luminii, Adevarul si Viata! Da, ei au dreptul sa vorbeasca despre dumnezeul lor cazut, care este Lucifer, fiindca ei pe acesta îl reprezinta pe pamânt, nu pe Hristos. Pe Hristos, si despre Hristos pot sa vorbeasca martirii si toti care au suferit în numele lui Hristos, nu acei care chipurile au suferit pentru un ideal efemer, trecator, ca au fost si unii din acestia care au suferit pentru orgoliu, pentru trufie, pentru mândrie, si mai ales, pentru lacomie, hotii, tâlharii, criminalii si tradatorii, chipurile ca au fost marginalizati dupa ce faceau un asemenea act. Exemplu viu, în 25 dec. 1989, Ceausescu a fost condamnat la moarte si executat de cei care l-au tradat si pe care el i-a ridicat în functii, si cum s-ar spune, erau numiti esalonul 2, 3 al PCR. Deschideti ochii si încercati sa vedeti altfel!?...

Pe orb îl conduce pe cale unul care vede, nu tot un orb! Pe cel fara picioare, îl duce cel cu picioare, nu tot unul fara picioare, pe un hot nu îl poate condamna decât un om cinstit, nu tot un hot, pe un om fara Dumnezeu nu îl poate judeca decât cel care crede cu adevarat în Dumnezeu, pe un pacatos, necredincios, nu-l poate îndruma decât un om lumintat de Dumnezeu, deci, cred ca sunt suficiente exemplele pe care le dau, si ca un om care a slujit lui Mamona, în acelasi timp nu poate sluji si lui Dumnezeu, ci ori slujeste lui Mamona ori lui Dumnezeu! Duplicitate nu exista în acest caz, iar duplicitatea nu are corespondent decât în tradare, indiferent de care ar fi ea. Eu nu cred în bunul simt al acelor oameni care au fost duplicitari. Îi iert si îi înteleg daca ei se întorc la Dumnezeu, dar ei trebuie sa-si petreaca viata, pâna la sfârsit, plângându-si greselile lor. Si daca, într-o alta viata, Dumnezeu le da posibilitatea sa fie si martiri, si sfinti, asta trebuie sa o faca atunci, nu în aceasta viata în care ei, de fapt, au fost fii tradarii. Întradevar, fii lui Dumnezeu se pot numi doar aceia care cu adevarat au ramas cu credinta nestirbita, si au stiut sa sufere si sa rabde pâna la sfârsit, singurul lor învatator si îndrumator ramânând Hristos, nu ziarul Scânteia, nu PCR-ul, nu UTC-ul, nu poeziile, operele si osanalele cântate mai marilor vremii. Ati vazut exemplul viu, parintele Ioan Iovan, nu a citit nici cel putin articolul despre asasinarea lui Kenedy, în puscarie fiind, netradându-si niciodata Stapânul, singurul pe care si l-a ales, era Hristos Dumnezeu, neadmitând nici un compromis în viata lui. Domnilor, nu-i greu de învatat toate acestea, e chiar usor de acceptat, aceste fapte trebuiesc doar marturisite si aduse la cunostinta întregului popor român de aici si de pretutindenea. Numai asta duce la adevarata Înviere a României. Despre Înviere nu ne pot vorbi cei care au fost compromisi, si mai ales, cei care ne compromit si astazi. Despre Înviere poate ramâne doar acela care ramâne drept în fata stihiilor naturii, în fata semenilor sai, si în fata lui Dumnezeu.

Slujitorilor ai scrisului, stiti voi câta importanta are cuvântul scris, cuvântul vorbit, cuvântul imagine, si Cuvântul-Dumnezeu? (La început era Cuvântul, si Cuvântul era la Dumnezeu, si Dumnezeu era Cuvântul)

Când veti descifra acest mesaj cu adevarat, atunci puteti vorbi despre Lumina si despre Creatie. Amin zic voua, binecuvântati si iertati!

HAI SA ÎNVATAM ÎMPREUNA SA NU-L MAI RASTIGNIM NICIODATA PE HRISTOS! SA-I ÎNVATAM PE FII ROMÂNIEI SA SE ÎNTOARCA ACASA, DE PE ORICE MELEAG S-AR AFLA EI, CA ÎMPREUNA TOTI ODATA SA-L URMAM PE HRISTOS, SA-L LASAM PE EL SA NE JUDECE, SINGURUL CARE ARE DREPTUL, SI CARUIA TREBUIE SA-I URMAM CU ADEVARAT!

ADEVARAT A ÎNVIAT!

Nota speciala pentru întreaga planeta:

Hai sa facem împreuna un proces, si, dupa 2000 ani, sa încercam sa ridicam condamnarea la rastignire a lui Hristos! Atunci vom întelege ca nu mai avem dreptul sa suferim, ci doar sa cântam si sa aducem laude unuia singur, lui Dumnezeu, caci El s-a rastignit în locul nostru, El a suferit de fiecare data pentru noi, El a fost în lanturi împreuna cu noi, El a rabdat de foame pentru noi, El a fost batut scuipat si batjocorit, El a suportat toate astea pentru noi si împreuna cu noi! El vrea sa ne aduca sa fim asemenea lui, sa fim fii de Dumnezeu. El este si acum între noi, lânga noi, si mai ales este în cei ce îl primesc si îl marturisesc cu adevarat!